Candela e stinsă.Încerc să o aprind,însă vata ia foc greu. Reuşesc.Mă gândesc la anumite persoane,îmi fac cruce şi apoi mă întorc,timp în care,candela se stinge.Mă cutremur puţin,dar o aprind din nou.Lumina galbenă şi caldă creşte.
Mă reped la geam.Aceea nu e ceaţă,ci aburii care ies din piepturile moroilor.Abia se zăreşte câte-o lumină ici-colo.Oare pe munte,acolo,e la fel?
Pe munte nu e lumină,nici măcar stelele nu se arată,ceaţa le acoperă,iar vântul şi frigul stârnesc lacrimi şi tremurături.Asta e "noaptea lupilor".
Moroii stau ascunşi după perdeaua de ceaţă.Nu se pot atinge de mine.E,însă,altceva de care nu ma pot feri.E ceva care vine din interior.Nu toate lacrimile şi tremurăturile sunt stârnite de frig şi vânt.
Mă îmbărbătez.Fata verde e bine! Fata verde e bine! E bine,cântă,ba chiar mă aude.Nu-i aşa?
Fata verde e bine! Fata verde e bine! I-am auzit glasul..
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment